Amurgul gandurilor – Emil Cioran



Vei termina aceasta carte mirandu-te de ceea ce s-a petrecut in interiorul tau, de cat de ciudat vezi acum unele dintre lucruri. “Amurgul gandurilor”, de Emil Cioran, reprezinta chintesenta a ceea ce inseamna opera acestui mare filosof al tristetii.

E o carte cu o incarcatura sufleteasca extrem de puternica, una care te “ingreuneaza” si pe tine, dar care are darul de a te face mai intelept, mai luminat. Greu de gasit o carte cu efect fizic mai puternic decat aceasta. Ii preiei trairile autorului despre tristete, remuscare, sensul vietii, inutilitate, lupta cu existent, adica temele “cioraniene” predilecte. De asemenea, autorul merge si acolo unde foarte putini indraznesc sa mearga cu adevarat, facand consideratii despre divinitate, despre relatia noastra cu aceasta si, mai pe larg, despre relatia intregii naturi cu Dumnezeu. Iata un citat reprezentativ:
“Dumnezeu are tot interesul să-şi vegheze adevărurile. Uneori, o simplă smucitură din umeri i le dărîmă pe toate, căci gîndurile i le-au surpat de mult. Dacă un vierme e capabil de nelinişte metafizică, şi el îi tulbură somnul.

Gîndul la Dumnezeu este un obstacol sinuciderii, dar nu morţii. El nu îmblînzeşte deloc întunericul de care se va fi speriat Dumnezeu pe vremea cînd îşi căuta pulsul prin teroarea nimicului….”

 

Nu toti vor dori sa citeasca mai mult de cateva pagini din aceasta carte, nu e una frumoasa, draguta, seducatoare, nici macar fluida si cu un curs clar, usor de urmarit, dar cei care o vor face nu vor regreta. E o experienta in sine sa o faci. Sigur, iti poate da un gust amar, dar unul rafinat, de asta poti fi sigur. Tristetea e vazuta ca avatarul oamenilor care stiu sa-si depaseasca starea naturala, capacitatea de a avea remuscari, semn al capacitatii de a fi nobil.

“Despre orice — şi-n primul rînd despre singurătate — eşti obligat a gîndi negativ şi pozitiv în acelaşi timp.
Fără tristeţe ne-am da noi seama, în aceeaşi vreme, de trup şi de duh? Fiziologia şi cunoaşterea se întîlnesc în ambiguitatea ei constitutivă, încît nu eşti mai prezent ţie însuţi şi mai solidar cu tine ca-n clipele de tristeţe. Va fi aceasta — ca şi conştiinţa — un agent de înstrăinare de lume, un factor de exterioritate; cu cît ne îndepărtează însă de toate, cu atît coincidem mai mult cu noi. Seriozitatea — tristeţe fără accent afectiv — ne face sensibili numai la un proces raţional, căci neutralitatea ei n-are adîncimea care asociază capriciile viscerelor vibraţiei spiritului”.

Cioran crede ca a descoperit secretul vietii, marele sau adevar – ea n-are niciun sens, afirmatie care reduce fiinta umana la nivelul uneia care, in ciuda faptului ca le e superioara tuturor celor de pe Pamant ca intelect, este egala cu aceea a celei mai neinsemnate fiinte cand vine vorba despre rolul sau aici.

Rezumand, nu este usor sa citesti “Amurgul gandurilor”, cum nu e usor sa citesti nimic scris de Emil Cioran. Dar merita din plin, daca esti o persoana inteligenta, curioasa, care vrea sa exploreze lucruri – in interiorul si in exteriorul sau. Poate fi una din cele mai bune carti “apasatoare” pe care le-ai citit.

 

Vezi detalii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*