Cartea amagirilor – Emil Cioran



Cand spui Cioran, spui un mare filosof si spui scrieri memorabile, de exceptie, care raman in sufletele celor care le citesc. “Cartea amagirilor” e una din acele lucrari, fara indoiala. O carte amara, dar in acelasi timp frumoasa. O carte fara fir epic, dar care iti “lucreaza” sufletul asa cum putine alte carti ar putea sa o faca.

Este o carte care trece, iarasi, prin intreaga gama de sentimente umane, de la iubire la durere, frustrare, uitare pana la insingurare. Este o carte despre Cioran, despre neincetata lui speranta si neincetata lui resemnare in fata micimii existentei noastre. Este o carte despre un Cioran care vrea sa fie colorat, desi stie ca nu va fi vreodata.

“Căci aş vrea să mă realizez în culori, să fiu rând pe rând galben, albastru, violet, portocaliu, să plutesc în culori şi să înghit culorile. Să fiu melancolic în albastru, nebun în roşu, trist în galben, vesel în verde, nostalgic în violet şi suav în portocaliu. Într-o succesiune cromatică să crească fiinţa mea şi să fiu izvorul şi oglinda acestor culori. Din mine să plece raze, ca mesaje în nemărginit, şi în mine să se răsfrângă, în toate nuanţele, pentru a îmbrăca întreaga lume într-un vis de reflexe.”

Mai mult decat in alte lucrari de-ale sale, Cioran vorbeste si despre iubire – acel sentiment care te ridica si sfarseste prin a te dobori, nu inainte de a se juca putin cu tine pe parcurs.

“Iubirea este cu atât mai profundă, cu cât se în-dreaptă spre fiinţe mai nefericite. Dar nu nefericite fiindcă n-au condiţii prielnice de existenţă, deoarece acestea nu ne trezesc decât mila, ci nefericite în sâmburele fiinţei lor. De ce să iubim un om singur pe drumul vieţii? Are el nevoie de iubirea noastră? Cu cât sunt mai mulţi oameni mulţumiţi cu condiţia lor pe pământ, cu atât iubirea din mine se scoboară la un nivel mai inferior. Mă atrage nefericirea altora ca un exerciţiu al iubirii mele. Setea maladivă de nefericire, căutarea tristeţilor altora dezvoltă în mine o iubire egală cu tristeţile, bolile şi nefericirile altora. Şi când iubirea mea reduce din intensitatea acestor blesteme, este ca şi cum aş lupta împotriva tristeţilor, bolilor şi nefericirilor mele, o luptă care, micşorându-se la alţii, creşte la mine, pentru ca variindu-le intensitatea să le pot suporta mai bine”.

Vei vedea in aceasta carte, una din cele mai sumbre ale lui Emil Cioran, o intreaga filosofie de viata inclinata amagirilor, acele sentimente care, in opinia acestui “maestru al durerii”, fac durerea si mai profunda. Asta desi e o carte aparuta la tinerete, in 1935, fiind abia a doua in ordine cronologica, la un an de la debutul sau literar.

Pe scurt, daca vrei sa simti ce a insemnat Cioran, unde este radacina acelor trairi transpuse in pagini care l-au facut celebru, e greu de gasit carte mai potrivita decat “Cartea amagirilor”. Pentru fanii lui Cioran, e o confirmare. Pentru cei care nu l-au citit, o revelatie.

 

Vezi detalii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*