Cartea despre sex – Osho



Poate una dintre cele mai interesante carti scrise despre unul din cele mai obisnuite acte umane, “Cartea despre sex” al carei autor este liderul spiritual indian Osho (Chandra Mohan Jain pe numele sau adevarat), aceasta propune o viziune practice necunoscuta lumii occidentale.
El vorbeste extrem de deschis despre sex, considerandu-l unul din cele mai importante lucruri din viata unui om, mult peste importanta unui act fizic de “descarcare” fizica si emotionala. “Sexul este cea mai vibranta energie a omului”, considera Osho. Totodata, el vede in actul sexual un adevarat “dar al zeilor”, de care toata lumea trebuie sa se bucure si care are rolul de a vindeca. In viziunea sa, conceptiile religioase predominante in lume care considera acest act intim a fi un pacat sau ceva imoaral in vreun fel oarecare sunt gresite, ba chiar daunatoare, el vazandu-l ca pe o eliberare si o bucurie.

cartea-despre-sex-oshoOsho “diseca” actul sexual in aceasta carte si il imparte in trei stagii – fizic, psihologic si spiritual, fiecare cu valentele sale. Pe partea spirituala, sexul e considerat ca unul din cele mai importante acte pentru a descoperi cine esti cu adevarat. Liderul spiritual mai crede si ca acesta nu trebuie reprimat, intrucat poate dauna interiorului psihicului uman, ducand la perversiuni si obsesii.
Discutiile despre sex din aceasta carte nu sunt insa doar teoretice – el “ataca” diferite aspecte si probleme ale sexualitatii umane. Nu se fereste nici sa vorbeasca despre actele sexuale ratate, nici despre complicatiile care pot aparea in urma sexului, dar nici despre sentimentele umane care inconjoara relatiile sexuale. Aproape niciun aspect al sexului nu este ocolit in aceasta carte.

Cel mai interesant aspect al cartii este, probabil, legatura pe care Osho o face intre contactul intim si iubire, considerandu-l pe primul practic o conditie a dragostei, ceva care determina o legatura foarte profunda intre doua fiinte umane.
Concluzia e ca aceasta lucrare merita din plin sa fie citita – cu siguranta vei afla lucruri si perspective nori despre “marele S”.

Cine a fost Osho

Filosoful indian cunoscut sub numele de Osho (el purtand mai multe alte nume de-a lungul timpului) este una din marile personalitati care au reusit sa creeze o noua miscare spirituala, nu doar in India, ci una care s-a extins in intreaga lume.
Desi o personalitate controversata si un om care a avut probleme cu autoritatile antiimigrare din SUA, Osho a dobandit faima mondiala prin conferintele sale, organizatia care exista si azi, la 24 de ani de la moartea sa, dar si prin cele peste 600 de carti pe care le-a scris, pe subiecte care acopera toate aspectele vietii umane.
Invataturile sale imbina aspect din mai multe culturi, religii si miscari spiritual, dar predomina cele legate de hinduism, budism, taoism si Jainism. Miscarea sa e una care pune dragostea, curajul, socializarea si meditatia in centrul sau, de aceea a reusit sa castige foarte numerosi adepti de-a lungul timpului.
Ideile sale sunt si acum la fel de vii, la fel de actuale si inspira tot mai multa lume, pe masura ce operele sale sunt tot mai accesibile.

 

Vezi detalii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*