Janusz Korczak a fost un pseudonim, adoptat după ce el a devenit un scriitor celebru în Polonia. Pe numele său adevărat Henry Goldszmit, s-a născut în 1879 ca fiu al unui avocat evreu bogat, care împreună cu soția sa frecventau deopotrivă prieteni polonezi și evrei în Varșovia de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Autor(i): Elisabeth Gifford
Titlu: BUNUL DOCTOR DIN VARȘOVIA
ISBN: 978-606-910-152-0
Nr. pagini: 272+8 pg foto
Format: 13X20
Meteor Publishing
Korczak a fost un pionier al bunăstării și psihologiei copilului. În tinerețea sa, la începutul secolului XX, el privise în jur și începuse să întrebe de ce erau nefericiți atâția copii.
Korczak i-a învățat pe copii și pe adulți să se trateze reciproc cu empatie. El era de acord să-i spună unui copil că era ocupat, cu scrisul sau cu cititul, ori că era pur și simplu obosit, așa încât copilul se putea eventual juca și singur pentru o vreme… dar rămânea totuși permanent disponibil și la vedere pentru ajutor și confort, dacă ar fi fost nevoie.
El a înțeles că atunci când națiunile decid să nu aibă grijă de copii, civilizația este pe punctul de a se dezintegra, adică exact ce s-a întâmplat când Reichul nazist a decis să ucidă mii de copii în 1942, la Varșovia, în Polonia și în toată Europa. Nu poate exista un contrast mai mare decât această decizie teribilă, comparativ cu voința lui Korczak de a proteja drepturile și fericirea copiilor săi, până chiar în ultimul moment când i-a însoțit în lagărul morții.
CAPITOLUL DOI
Varşovia
mai 1937
Korczak încă deplângea pierderea emisiunii sale radiofonice. În fiecare săptămână, milioane de persoane din toată Polonia o ascultau pentru a-i auzi mesajul de compasiune şi respect pentru copii. Acum se părea însă că evreii nu puteau avea emisiuni la radioul polonez. Contractul i-a fost reziliat. Dar ce era el dacă nu polonez? Gândea şi visa în poloneză, cunoştea străzile Varşoviei la fel de bine pe cât îşi cunoştea propria palmă. Otrava nebuniei naziste se răspândea cu adevărat în toată Europa.
Măcar i-au rămas cursurile, şansa de a influenţa o nouă generaţie de pedagogi care într-o bună zi avea să se îngrijească de copiii Poloniei. Îşi purta costumul de tweed, cu papion şi ceas la vestă.
Korczak încetini, astfel încât băieţelul de lângă el să poată ţine pasul în timp ce urca treptele. În jurul lor, spitalul răsuna şi reverbera de zgomotele paşilor şi uşilor ce se închideau în depărtare.
– Bună ziua, domnule doctor Korczak! strigă o asistentă, trecând iute pe lângă el şi aruncând o privire spre ştrengarul slăbănog care îl ţinea de mână.
Evident, ar fi dorit să-l întrebe ce făcea astăzi aici, după atâţia ani de când a demisionat pentru a avea grijă de un cămin de orfani. Un tată burlac, care îngrijea o sută de copii.
În faţa uşii cabinetului radiologic, Korczak îngenunche pentru a vorbi cu micuţul Szymonek.
– O să intrăm aici, unde vor fi mulţi oameni, şi după aceea o să te rog să stai în spatele unei maşinării speciale. Eşti gata?
Szymonek încuviinţă din cap. Ochii îi erau mari şi privirea serioasă.
– Pentru că-i va ajuta pe cei mari să-i înţeleagă pe copii.
– Eşti foarte curajos, omuleţul meu.
Korczak se ridică şi deschise uşa. Era încă furios şi zguduit de descoperirea făcută ieri – unul dintre pedagogii săi din orfelinatul de pe strada Krochmalna târâse un băiat în beci şi-l lăsase acolo pe întuneric.
– Ce altceva aş fi putut face, pan doctor? întrebase pedagogul, aşteptându-se poate la înţelegere. Jakubek nu voia să m-asculte. M‑a adus la o astfel de exasperare, încât am ridicat chiar mâna, dar el a strigat: „Dacă mă loveşti, pan doctor te va da afară!” Nu sunt mândru de cele întâmplate, dar am văzut roşu în faţa ochilor şi l-am dus în beci. După aceea a tăcut.
– Ai lăsat un copil singur în întuneric? Korczak închisese ochii, vorbind aproape în şoaptă. Dar de unde ai ştiut că modul lui de comportare nu se datora unei suferinţe? Tu erai adultul. Aveai ocazia să afli ce nu era în regulă, să-l înveţi că nu trebuie să vorbească urât atunci când este supărat. Şi ce ai făcut tu în schimb? L-ai închis în întuneric, în beci.
