Actorul si regizorul Dan Puric isi continua, cu o rara siguranta de sine, incursiunile in filosofie incepute mai demult, cu “Despre omul frumos”, inca o carte interesanta prin punctul sau de vedere original si stilul nonconformist. Desigur ,ca mereu cand e vorba de Dan Puric, vor fi doua tabere de cititori – una formata din cei care vor adora cartea asta, una din cei care o vor dispretui.
Controversat ca intotdeauna, autorul reia vechile sale teme, precum credinta in Dumnezeu, cultul stramosilor, aceeasi credinta in natiune si obsesia pentru puritate si ideal sau ridiculizarea moravurilor societatii de azi.
Puric incearca sa faca, intr-un cadru ce, de fapt, cuprinde mult mai multe lucruri, portetul omului frumos.
“Omul frumos tinde spre desavarsire. Daca nu poate vorbi împotriva uratului, tace, dar în tacerea lui e un refuz hristic a tot ceea ce inseamna urat”, spune el in cartea sa, pasaj reprezentativ pentru modul in care incearca sa gaseasca binele absolut in oameni. Sau macar sa-l imagineze.
Ajungi sa te intrebi unde este omul asta frumos, daca tu cunosti vreunul care sa se ridice la standardele acestea. Sau daca poti fi chiar tu. Puric da adeseori senzatia in cartea asta ca “omul frumos” al sau se afla fie in trecut, fie in viitor. Asta desi poate fi gasit chiar printre noi, greu, in viziunea acestuia.
Cu prezentul Dan Puric are o relatie ciudata, complexa, de multe ori derutanta. Il trateaza cu umor, dar un umor care ascunde o anumita amaraciune, partial rostita, partial ghicita. Il trateaza si cu ironie, mai ales in privinta derapajelor romanilor de la decenta, credinta, cinste si cam orice lucru care tine de moral. Cu toate astea, increderea sa in romani e inca vie, desi Dan Puric pare ca iubeste mai mult notiunile abstracte de Romania, popor si romanism decat ii iubeste pe romanii in sine.
“Omul frumos se afla printre noi, el doar trebuie sesizat, recunoscut. Numai ca nu mai avem aceasta capacitate de a recunoaste frumosul din noi”, mai spune Dan Puric.
“Oamenii frumosi” sunt aproape mitici in cartea asta, precum copilul ce adoarme cu iedul alb in brate, ca un simbol al puritatii si al legaturii romanului cu natura.
Cartea asta mai are ceva important, dincolo de incursiuni launtrice sau evaluari psihologice invazive ale oamenilor potentiali. Pe multi ii face sa descopere o alta fata a Romaniei – reala sau nu. Pe altii ii face sa vrea sa descopere o alta fata a Romaniei. Pe altii ii umple de un soi de revolta mistica si romantica, dar nu de tipul violent.
Tocmai din motivul acesta, “Despre omul frumos” e o carte interesanta de citit, fie si macar pentru a intelege la ce lucruri rezoneaza aceia – deloc putini – care gasesc inspiratie in ceea ce spune, scrie si sustine Dan Puric. Lectura e fluida si perspectiva e complexa.
Cartea asta, chiar daca nu-ti va placea, macar te va pune pe ganduri cu anumite chestii carora vei dori sa le dai propria explicatie. O gasesti AICI, fiind publicata in anul 2009 la Editura Sophia & Supergraph.
