Doamna Harris cucerește Parisul

A ieșit de la tipar volumul Doamna Harris cucerește Parisul, scris de Paul Gallico și apărută pentru prima oară în 1958.

Așteptăm și o producție cinematografică prin iulie, în colaborare cu Casa Dior. O carte atât de pozitivă nu putea să nu-și găsească un răsunet în lumea filmului. Trailerul poate fi urmărit la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=_Io2tiPw5T8

De la prima sa apariție, în 1958, de-a lungul timpului, cartea a sedus numeroși regizori de film și de teatru. Adaptarea a mers mai departe și pentru un superb spectacol de 𝘮𝘶𝘴𝘪𝘤-𝘩𝘢𝘭𝘭: “Flowers for Mrs Harris”: https://www.youtube.com/watch?v=IewOtKzN710Titlu: Doamna Harris cucerește Parisul (Mrs Harris Goes to Paris)
Autor: Paul Gallico
Traducere: Mihaela Adina Eros
Isbn: 9789737288493
Nr. Pag.: 190

Doamna Harris este o menajeră longoneză trecută bine de prima tinerețe, cu un umor și o energie molipsitoare, care ajunge să trăiască aventura vieții ei exact când nimeni nu s-ar mai fi așteptat.

Descoperă din întâmplare o superbă rochie Dior în șifonierul uneia dintre clientele sale din lumea bună și din acel moment are o singură dorință: să-și cumpere și ea o minunăție ca aceea.

După trei ani de sacrificii, pleacă în cele din urmă la Paris pentru a-și împlini visul. Acolo are tot felul de peripeții nostime și escapade extravagante, își face o mulțime de prieteni și face pe toată lumea fericită în jurul ei, ca o zână bună.

Lecția de viață pe care o desprindem din această poveste “ca-n povești” este că îți poți împlini cu siguranță visul cel mai drag atunci când îi ajuți pe alții să și le implinească și ei pe ale lor; și când împrăștii dragoste și bunătate în jur, depășești toate dificultățile.
—————————————

“- Căutați o rochie pentru fiica dumneavoastră? a întrebat doamna Harris.
Bătrânul a clătinat din cap, deoarece copiii săi erau împrăștiați și plecați departe.
– Nu, a răspuns el. Vin aici din când în când pentru că-mi place să văd haine și femei frumoase. Mă înviorează și mă face să mă simt iar tânăr.
Doamna Harris a clătinat din cap în semn aprobativ.
– Că bine ziceți, a fost ea de acord.
Apoi, cu sentimentul plăcut că mai găsise pe încă cineva în care putea avea încredere, s-a aplecat spre el și a șoptit:
– Eu am venit taman de la Londra ca să-mi cumpăr o rochie Dior.
O revelație de moment, în parte minunata perspicacitate de francez și în parte o completare a memoriei pe care încercase să și-o reîmprospăteze l-au înviorat pe bătrânul gentleman și acum știa cine și ce anume era această femeie. I-a revenit în minte vechea imagine a holului murdar, a scărilor ce scârțâiau și a găleții din capul scării, dar acum lângă găleată stătea o persoană, o femeie corpolentă cu un șorț larg, pantofi prea largi, păr roșcat argintiu și piele pistruiată, comandanta solitară a unui regiment de mături, mopuri, ștergătoare de praf și perii. Ea fusese pentru el singura notă veselă din incintele posomorâte ale camerelor colegiului.
[…]
Își amintea că numele ei era doamna Maddox, dar pentru el și un alt francez din colegiu fusese întotdeauna Madame Mops, prietena lor, sfătuitoarea lor, furnizoarea de vești, sursa bârfelor și a știrilor interne.
Își amintea, de asemenea, că, dincolo de exteriorul aspru și comic, recunoscuse curajul femeilor care duceau o viață plină de greutăți și trudă neîncetată pentru a-și îndeplini datoriile lor simple de unele singure, condimentate doar cu sarea unor bombăneli minore și comentarii acide referitoare la ticăloșii și acei târâie-brâu care conduceau lucrurile. Acum o putea vedea din nou, părul său roșcat cenușiu atârnându-i în ochi, cu o țigară vârâtă după o ureche, cu capul clătinându-se de energie concentrată în timp ce curăța de zor încăperile. Aproape că putea să o audă vorbind din nou. Și pe urmă și-a dat seama că așa se și întâmplase.
Și asta pentru că lângă el ședea în cel mai exclusivist și mai sofisticat salon din Paris reîntruparea acelei Madame Mops din urmă cu jumătate de veac.
E adevărat, nu exista nicio asemănare fizică, pentru că vecina lui era subțire și istovită de muncă – uitându-se la aspectul mâinilor ei, bătrânul și-a confirmat bănuiala – dar nu așa o recunoscuse; o recunoscuse după comportament, după modul de a vorbi și, desigur, după ochii mici și îndrăzneți, dar mai ales după aura recongnoscibilă de curaj și independență și îndrăzneală ce o înconjura.
– O rochie Dior, o îngână el, o idee splendidă. Să sperăm că veți găsi aici în această după-amiază ceea ce vă doriți.” (pag. 100-102)

About Cititorul

Leave a Reply Cancel reply