Iarna vrajbei noastre – John Steinbeck

Greu am putea gasi oameni carora sa nu le placa John Steinbeck. Un scriitor excelent, un scriitor care-si face randurile sa “danseze”. “Iarna vrajbei noastre”, una din cartile lui foarte cunoscute. E greu de spus daca e cea mai buna dintre ele, posibil nu, insa cu siguranta este una dintre cele mai bune.

Tema ei are o anumita doza de dramatism, n-ar putea fi altfel cand e despre un om care e privit cu mila si chiar dispret de multi oameni din jurul sau pentru simplul fapt ca “n-a reusit in viata”. Ethan, un om matur, casatorit si cu 2 copii mari, fost luptator in Al Doilea Razboi Mondial si recunoscut ca un om inteligent, de caracter, nu reuseste sa fie mai mult decat un “baiat de pravalie”. In timp ce in jurul sau alti oameni reusesc si isi asigura un trai indestulat, el traieste mereu cu stresul ca nu le poate asigura alor lui tot ceea ce le trebuie.

Insasi fiica lui ii vorbeste deseori despre perioada in care “nu vor mai fi saraci”, lucru ce il face sa realizeze cat de mic te poti simti uneori atunci cand copiii tai, desi te iubesc, ajung sa te compatimeasca.

El simte chiar si nemultumirea sotiei lui, altfel decenta, iubitoare si care nu ii reproseaza aproape niciodata ceva prin vorba, fata de situatia in care se afla.

Ce face atunci Ethan? Merge pe alte cai. Omul cinstit din el decide ca trebuie sa fie si el necinstit pentru a avea ce-i trebuie. Conflictul asta psihologic il macina si-l dezamageste raportandu-se la propria persoana, insa simte ca nu se poate opri.

Ti se va parea magistral scrisa aceasta carte a lui Steinbeck, care nu degeaba e unul din cei mai mari autori ai secolului XX. Modul in care el reuseste sa te faca sa simti toate sentimentele personajului, in care patrunde atat de adanc in gandurile oamenilor din cartea asta, in care vorbeste atat de deschis despre trairi umane pe care mai toti le avem dar le negam, e captivant. De la familia lui Ethan la vecina lui frivola si de la seful sau italian pana la nebunul orasului, cel care se plimba dimineata pe strazi, toti sunt zugraviti cu un realism uluitor. Fiecare iti starneste cate un sentiment, mai ales ca totul se “varsa” asupra lui Ethan.

Totul e “asezonat” cu doza aceea de ironie, chiar virand spre umor cinic, pe care o gasesti in romanele lui Steinbeck. E o drama, insa nu una lacrimogena, plina de patetism, nu e una care sa incerca sa ne “smulga” sentimente. Totul pare ca vine de la sine in aceasta carte.

Ceea ce ne va face sa ne identificam si mai mult cu ceea ce se intampla in “Iarna vrajbei noastre” e ca fiecare dintre noi a simtit la un moment dat amaraciunea de a nu fi apreciat la adevarata valoare, de a fi desconsiderat de altii, uneori chiar si numai pentru ca incerci sa fii cinstit, pentru ca incerci sa faci ceea ce trebuie.