Lenin. O viaţă de revoluţionar, de Christopher Read

Vladimir Ilici Ulianov, cunoscut sub numele de Lenin, a fost un lider enigmatic, un politician hotărât şi îndrăzneţ, care a avut o influenţă imensă asupra istoriei secolului al XX-lea. Viaţa şi activitatea lui Lenin reprezintă de multe decenii subiectul unei intense controverse ideologice. În epoca postsovietică, asistăm la o renaştere a interesului faţă de Revoluţia Rusă şi implicit faţă de moştenirea lui Lenin, precum şi la o reevaluare a acestora.

Lenin. O viaţă de revoluţionar

de Christopher Read

traducere Dan Criste

În această nouă biografie a sa, Christopher Read – profesor de istorie modernă a Europei la Universitatea Warwick, Marea Britanie – s-a bazat pe o gamă largă de surse primare şi secundare, inclusiv pe materiale puse la dispoziţia publicului în epoca glasnost şi în cea postsovietică. Temele de bază ale studiului de faţă sunt personalitatea ascetică a revoluţionarului Lenin, felul în care el a exploatat cultura, învăţământul şi propaganda, relaţiile sale cu marxismul, analiza dinamică făcută de el împărţirii în clase a societăţii ruseşti şi instinctele sale „populiste”. Cartea reprezintă o introducere excelentă, temeinică în studiul uneia dintre personalităţile principale ale Revoluţiei Ruse şi ale Rusiei postţariste.

O biografie excelentă, care surprinde adevărata personalitate a lui Lenin – pe de o parte, profesorul cu preocupări intelectuale, pe de altă parte, politicianul dogmatic, implacabil.”

Geoffrey Swain, Universitatea de Vest din Anglia

Lenin. O viaţă de revoluţionar – Christopher Read – Introducere

Lenin ar fi considerat fără îndoială momentul actual din istoria omenirii ca fiind profund contrarevoluţionar. În aceste condiţii, sarcina prezentării vieţii unui revoluţionar este una complicată. Scriind despre Victor Serge, scriitor şi activist ruso-belgian, mare admirator al lui Lenin şi bolşevic asemenea lui, Susan Sontag înfăţişează în mod strălucit această problemă: „Cei care-l citesc astăzi pe Serge în limba engleză trebuie să se întoarcă cu gândul într-o vreme în care majoritatea oamenilor acceptau ideea conform căreia cursul vieţii lor era determinat de istorie, nu de psihologie, de crizele din spaţiul public, nu de cele din spaţiul privat.”

 

Prezenta generaţie va avea poate un şoc să constate că istoria se repetă după mult trâmbiţatul ei „sfârşit” din anii 1990. Conjunctura actuală oferă însă un avantaj în ceea ce priveşte înţelegerea lui Lenin. În primii ani ai vieţii lui, revoluţia părea a fi o perspectivă la fel de îndepărtată şi de improbabilă ca şi astăzi. În vremea lui, la fel ca azi, se considera că lumea se află într-o fază postrevoluţionară, principala revoluţie fiind cea din Franţa de la 1789. De fapt, lumea tinereţii lui Lenin s-a dovedit a fi fost una prerevoluţionară (în cazul Rusiei), o lume care se îndrepta spre autodistrugere prin Primul Război Mondial (în cazul Europei în general). Poate că lucrurile stau la fel şi astăzi. Indiferent că este sau că nu este aşa, experienţa lui Lenin, calităţile şi slăbiciunile lui, succesele şi greşelile lui tragice oferă încă un bagaj de cunoştinţe din care avem ce învăţa. Sunt idei care pot stimula în continuare. Sunt şi idei care s-au dovedit a fi sterile, chiar periculoase, din care putem învăţa ce să nu facem.
Ţinând seama de aceste lucruri, scopul prezentului studiu este acela de a încerca să-l facă înţeles pe Lenin. Nu să-l justifice, ci să-l facă înţeles. De aceea, accentul este pus mai degrabă pe ceea ce a spus şi a făcut Lenin însuşi decât pe ceea ce au spus alţii despre el. Materialul nu lipseşte. Aşa-zisele Opere complete (de fapt, incomplete) cuprind, în ediţia în limba engleză, 47 de volume a circa 500 de pagini fiecare, iar în ultima ediţie rusă, 55 de volume. Despre el s-a scris însă mult mai mult. Aproape toate comentariile despre Lenin vin de la cineva care urmărea un interes personal. Cei care denaturează cel mai mult faptele şi ideile lui Lenin provin din două grupuri – admiratorii şi detractorii săi. Un al treilea grup nu există.

Talentul lui Lenin de a distruge, din motive politice, relaţiile de prietenie cele mai strânse a lăsat în urmă reziduuri emoţionale, pline de mânie, din care s-au născut multe memorii din genul „Lenin, aşa cum l-am cunoscut”. Foştii aliaţi pretindeau că au desluşit în omul tânăr pe viitorul dictator. De cele mai multe ori, cu câteva excepţii notabile precum Troţki, amintirile lor despre anii de început nu lasă să se întrevadă deloc această profundă percepţie vizionară.

Admiratorii, de asemenea, i-au acoperit defectele. Cel mai bun ghid în ceea ce priveşte viaţa lui Lenin, mai ales înainte de Revoluţia din Octombrie, memoriile soţiei lui, Nadejda Krupskaia, ocolesc chestiunile politice. Ele, împreună cu memoriile altor membri ai familiei, dau însă o imagine convingătoare a aspectelor pozitive ale personalităţii lui Lenin, a vieţii lui (limitate) şi a pasiunilor lui din afara politicii. Dar, deşi materialele care pot servi drept sursă sunt foarte numeroase, ele ridică în continuare dubii. Ar trebui să se scrie despre Lenin prin prisma impresiilor admiratorilor sau ale adversarilor săi? Istoricii au astfel de ales: să urmeze liniile generale ale interpretării date de un grup sau de celălalt. Să aleagă între Lenin, geniul afabil, şi Lenin, tiranul irascibil. Oare pot fi şi ar trebui să fie evitate aceste stereotipuri?

Calea aleasă în această carte a fost aceea de a face referire la cuvintele lui Lenin ori de câte ori a fost cu putinţă. Articolele şi scrisorile lui considerate neînsemnate constituie sursa cel mai des folosită. Urmează ca prioritate comentariile făcute despre el de personaje apropiate de epoca lui. Vrând-nevrând, memoriile lui Krupskaia au fost folosite în mare măsură pentru a da vieţii lui Lenin o culoare personală, afectivă. Studiul fiind relativ de mici dimensiuni, s-a pus problema eliminării unui număr substanţial de surse. Cu toate acestea, concentrarea asupra scrierilor şi faptelor lui Lenin a dat naştere, sperăm noi, unei imagini noi a lui Lenin, unui tablou al personalităţii sale mai puţin melodramatic şi caricatural decât cel făcut de prietenii şi duşmanii lui consacraţi.

Pentru a veni în sprijinul celor care vor citi cartea, citatele din Lenin au trimiteri la ediţiile în limba engleză ale operelor acestuia. Trimiterile la acestea şi la alte două surse des întrebuinţate au fost abreviate şi inserate în text între paranteze drepte. Pentru surse şi abrevieri se folosesc următoarele convenţii: Operele complete ale lui Lenin, 47 vol. (Moscova, 1960-1970) (ediţia în limba engleză) apar cu prescurtarea „OC”, urmată de numărul volumului şi de cel al paginii la care se face trimiterea, de exemplu „[OC 27 113]”. O notaţie asemănătoare s-a folosit pentru cele trei volume din Opere alese (Moscova, 1963-1964), de exemplu „[OA 2 419]”. Ori de câte ori s-a putut, pentru citatele din Lenin s-a făcut trimitere la aceste trei volume, considerate relativ accesibile pentru posibilii cititori ai cărţii.

În acelaşi fel, s-au făcut trimiteri la alte două lucrări într-un singur volum. Este vorba despre Amintirile despre Lenin ale Nadejdei Krupskaia (Londra, 1970), care apar, de exemplu, sub forma „[Krupskaia 157]”, numărul indicând desigur pagina, şi despre cel mai bun studiu cronologic al vieţii lui Lenin, Lenin: Life and Works („Lenin, viaţa şi opera”), de G. Weber şi H. Weber (Londra şi Basingstoke, 1980), care apare, de exemplu, sub forma „[Weber 80]”. În numeroasele citate din Lenin, dacă nu se specifică altfel, toate sublinierile sunt preluate din textele originale. Interpolările între paranteze drepte aparţin autorului.
Dacă nu se menţionează altfel, datele din text sunt puse de acord cu datele din calendarul occidental. Totuşi, în special pentru evenimentele petrecute în Rusia în 1917, am folosit calendarul pe stil vechi, care, până la abolirea lui la sfârşitul lui ianuarie 1918, era cu douăsprezece zile în urma celui occidental în secolul al XIX-lea şi cu treisprezece zile în urmă în secolul al XX-lea. S-a procedat astfel în primul rând pentru a menţine Revoluţia din Februarie în februarie şi Revoluţia din Octombrie în octombrie. Folosirea calendarului pe stil vechi este indicată prin plasarea parantezei „(SV)” după dată.