Prizonierul cerului – Carlos Ruiz Zafon

Cunoscutul scriitor spaniel Carlos Ruiz Zafon si-a continuat seria de mare succes inceputa cu “Umbra vantului” si continuata cu “Jocul ingerului” printr-o alta carte de exceptie, “Prizonierul cerului”. La fel de buna, la fel de misterioasa, la fel de capabila sa te tina “lipit” de ea precum celelalte doua.

Vom regasi aici “atingerea de geniu” a lui Zafon, care stie sa creeze suspans si sa intoarca lucrurile in asa fel incat, pagina cu pagina, sa devorezi cartea din fata. Desi este, practic, o serie, cunoscuta sub denumirea de “Seria Cimitirul Cartilor Uitate”, felul in care curge actiunea si unghiurile din care ne sunt prezentate face sa nu fie una ca oricare altele.

Aici, rezumand, actiunea din “Jocul ingerului” e practic povestita dintr-un alt unghi, de alte personaje, desi ii vom regasi aici pe multi dintre actorii din primele doua volume, mai ales pe Daniel Sempere, tanarul pe care l-am cunoscut in “Umbra vantului”, care acum lucreaza la libraria tatalui sau. Reintroducerea unor vechi personaje si a unor vechi mistere, precum si aparitia unor noi mistere si rasturnari de situatie te vor face sa crezi – dupa ce termini cartea sau chiar inainte de asta – ca ai de-a face cu un adevarat maestru al stilului, care se joaca intr-un mod inteligent si placut cu mintea ta.
Totul e imbinat in acelasi cadru intunecat, cvasigotic al Barcelonei mijlocului de secol XX, care da un plus de personalitate si charisma lecturii.

Daniel Sempere si prietenul sau Fermin sunt personajele centrale ale acestui volum, din momentul in care lumea le este “data peste cap” de vizita pe care primul dintre acestia o primeste in librarie din partea unui personaj misterios. Cautand sa descifreze inca un mister, cei doi trec printr-un joc complex in care sentimente din cele mai rele apar intre ei si ii schimba radical. Daca David e personajul central al primei carti, “Umbra vantului”, Fermin e al celei de-a doua, “Jocul ingerului”, asa ca vei aprecia cu siguranta felul in care autorul le-a “unit” pe cele doua intr-un final.

In plus, trairile sufletesti pe care le putem gasi aici sunt dintre cele mai profunde si nu e de mirare sa simti ca te identifici cu unele dintre ele, chiar daca pana atunci nu aveai puterea sau hotararea de a le descoperi inauntrul tau.
Pe scurt, o lectura placuta, rafinata, inteligenta si care te va face sa apreciezi atat cursul actiunii cat si modul in care e descrisa aceasta.

Ce e si mai interesant, cartea asta pregateste terenul pentru continuarea sa. Cea de-a patra carte a seriei va fi si ultima, a promis Carlos Ruiz Zafon. Va fi cartea care va lamuri misterele primelor volume si va transa soarta personajelor din seria “Cimitirul Cartilor Uitate”.
Pana atunci, nu poti sa nu apreciezi “Prizonierul cerului”, o carte cu adevarat deosebita, scrisa in cel mai pur stil “Zafon”. Greu sa nu-ti placa, la urma urmei.