Regina Maria. Puterea amintirii, de Ion Bulei

Regina Maria
Puterea amintirii
de Ion Bulei

Carte aparuta in 2016 la Editura Meteor Press

Regina Maria continuă să fie o fascinaţie pentru noi. Ne încântă cu adevărat metamorfoza unei principese pe jumătate englezoaică, pe jumătate rusoaică într-o regină mai româncă decât românii, iubindu-i pe aceştia şi iubindu-le ţara până la a se confunda cu ei şi cu ea.
Despre Maria s-a scris mult. Cel mai mult a scris ea însăşi. Şi a făcut-o cu mare talent. Pentru că între atâtea daruri cu care a înzestrat-o Dumnezeu l-a avut şi pe acela al aşternerii cuvintelor pe hârtie. Dar despre ea au scris şi cei chemaţi prin meseria lor s-o facă. Au scris istoricii. Pe unul dintre ei, pe cunoscutul istoric Ion Bulei, îl publicăm şi noi cu această carte care ne propune o bucurie a lecturii, un stil, un fel propriu de a fi. Ne propune o regină Maria care vine din nou printre noi invitându-ne să-i reascultăm „povestea vieţii mele” repovestită.

 

ION BULEI – Cercetător (1971-1990), profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (din 1993), diplomat (ataşat cultural la Roma, 1990-1993, director al Institutului Cultural Român de la Veneţia, 1997-2003), director ISPRI al Academiei Române (2003-2011), autor a 19 cărţi şi a peste 200 de studii şi articole.
Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române (1987), Premiul Uniunii Scriitorilor (1993; 2006), Premiul revistei „Magazin istoric” (1996). Decorat cu „Steaua României”, în grad de cavaler (2001). Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa (2009).

„Maria era o fiinţă activă. Era un talent în pictură, avea cunoştinţe bune de istorie, geografie, literatură, limba franceză, botanică şi muzică. Şi, mai presus de toate, era foarte dibace în arta conversaţiei, ceea ce i-a folosit mult în rolul de regină. Pe cât era de spontană Maria, cu simţul umorului şi surprinzătoare, pe atât era Elisabeta de serioasă, de meticuloasă şi decentă. Românii au preferat felul de a fi al celei dintâi, dar nu s-au arătat niciodată lipsiţi de respect pentru Carmen Sylva. Reginele la noi nu se alegeau, veneau pe tron aduse de soţii lor. Şi năşteau poveşti regale. Principesa Maria era o frumuseţe care nu putea trece neobservată. Şi ea are bucuria, satisfacţia de a fi adulată, admirată, răsfăţată. Rareori găseşte aceste bucurii în atmosfera mediului regal plictisitor şi oprimant, dominat de rigiditatea unui rege, Carol, care impunea o viaţă plină de reguli, şi a unei regine, Elisabeta, frustrată în viaţa ei personală şi care se amesteca nepotrivit în viaţa altora.” (pag. 42)