AM SUPRAVIEŢUIT – Yvonne Redgis-Klug

Amintirile unei foste deţinute de la Auschwitz (1945) prezentate şi adnotate de Jean-Marc Dreyfus

Textul publicat aici este inedit. Sunt amintirile din perioada deportării ale Yvonnei Redgis-Klug. Ea a fost dusă la Birkenau cu convoiul din 30 iunie 1944, dar a supravieţuit. A fost eliberată de la Auschwitz chiar de Armata Roşie.

Yvonne Redgis-Klug – AM SUPRAVIEŢUIT

Aceste pagini sunt excepţionale din mai multe puncte de vedere: mai întâi, pentru că Yvonne Redgis-Klug s-a apucat să le scrie din momentul eliberării sale, pe când se afla încă în Polonia, la Katowice, aşteptându-şi repatrierea în Franţa; apoi, prin acuitatea observaţiei supravieţuitoarei, prin precizia cu care descrie, în grabă, cele trăite de ea. Ele nu se ocupă decât de perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi nu dezvăluie nimic despre viaţa pasionantă a acestei femei de excepţie, care a ştiut să se reinventeze de mai multe ori şi pe care o putem considera fără ezitare o luptătoare.

Născută la Paris din tată american şi mamă franţuzoaică, Yvonne Redgis avea aşadar dublă cetăţenie, franceză şi americană. În anii 1930, ţinea unul dintre prestigioasele – şi modernistele – cursuri de dans din Paris.

Refugiată, în momentul dezastrului, în casa ei de pe Coasta de Azur, s-a căsătorit în septembrie 1940, după care a intrat în Rezistenţă. Arestată în octombrie 1943, a fost transferată la Drancy, apoi într-unul dintre lagărele pariziene, Austerlitz, unde soseau piesele de mobilier şi obiectele luate din apartamentele evreilor. După mai multe luni petrecute acolo, a fost trimisă înapoi la Drancy şi, de acolo, a fost deportată la Auschwitz-Birkenau.

La sosire, n-a fost aleasă pentru camera de gazare, deşi avea deja 46 de ani. A reuşit să supravieţuiască până la eliberare şi a fost repatriată la Paris.

La sfârşitul anului 1945, a emigrat în California, unde a lucrat cu actori de la Hollywood, printre care şi cu câteva staruri ale vremii. S-a retras apoi într-o căsuţă din Montecito, o suburbie a oraşului Santa Barbara, şi a început să dea din nou lecţii de dans. A murit în 1972, fără să reuşească, în ciuda eforturilor depuse, să dea publicităţii textul despre deportarea şi supravieţuirea sa, pe care îl terminase în iulie 1945.
Este textul pe care-l prezentăm aici, însoţit de notele şi postfaţa lui Jean-Marc Dreyfus.