Cu greu poti gasi o poveste mai “nebuna”, o intriga mai inteligent construita si schimbari de situatie care te vor nauci si te vor tine cu sufletul la gura decat cele din cartea “Inferno”, a cunoscutului Dan Brown.
Fanii sai, obisnuiti cu astfel de povesti de la fantasticul succes al “Codului lui Da Vinci”, nu doar ca nu vor fi dezamagiti de aceasta lucrare, dar s-ar putea chiar sa le placa mai mult.
Pericolul permanent, amenintarile la viata eroului, dar si cele la existenta intregii omeniri, fac “Inferno” palpitanta, dar in acelasi timp iti vor pune mintea la contributie mai mult decat ai fi crezut. La un moment dat, undeva pe la mijlocul cartii, vei constata ca aproape tot ceea ce luasesi de bun si o mare parte a intamplarilor vor trebui reanalizate, astfel incat te vei trezi recapituland in minte situatiile create de acest maestru al suspansului care este Dan Brown.
Nu intamplator, si aceasta lucrare a avut un succes-fulger, precum au avut si celelale. Lansata foarte recent, in 2013, “Inferno” a ajuns direct in fruntea topurilor de carti din intreaga lume, unde a stat pentru mai multe luni. Ea a fost tradusa intr-o multime de limbi, printre care si cele ale unor tari carora chiar guvernele lor le restrictioneaza accesul la cultura americana, asa cum e cazul Iranului.
Milioanele de oameni care au citit carte trebuie sa fi avut un motiv, nu-i asa?
Harta Iadului
Cartea incepe cu profesorul de simbolistica de la Harvard, Robert Langdon, trezindu-se fara memoria de scurta durata, intr-un spital, si scapand ca prin minune de cateva incercari de asasinat. In cele din urma, misterul implicarii sale capata ceva lumina, dupa ce isi reface pasii, gasind un dispozitiv care proiecteaza “Harta Iadului”, o aluzie la poetul mediaval Dante Alighieri, cel care scria despre Paradis, Purgatoriu si Iad.
Totul e plin de indicii, simboluri ce imbina teorii ale conspiratiei cu situatii ce amintesc de cele mai bune romane politiste.
Dupa si mai multe schimbari de situatie, in care profesorul descopera ca cei pe care ii presupunea a fi aliatii sai incercau de fapt sa-l foloseasca, el descopera si care este infernul – un virus dezolvat de un genetician nebun, un adevarat pericol pentru intreaga umanitate.
Cursa contracronometru e una de-a dreptul nebuna, in care organizatii secrete sau oficiale sunt implicate si in care actiunea il duce pana la cel mai mare oras al Turciei, Istanbul.
La un moment dat nu vei mai sti cine e de partea buna a lucrurilor si cine nu, care e de fapt rezolvarea problemei si ce inseamna de fapt “infernul”.
Sfarsitul e unul care te poate lasa cu gura cascata, dezamagit sau doar intrigat, unul care pune lucrurile intr-o lumina oarecum sumbra.
Suspansul neincetat, adevaratele “smecherii ale mintii” pe care le foloseste Dan Brown, actiunea, elementele de istorie si de stiinta ce se imbina aici duc spre o singura concluzie – e o carte ce se cere citita.
Cartea Inferno – Dan Brown, care poate fi gasita AICI, a fost publicata la Editura Rao in 2013, in Colectia Rao Class.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.