Atât timp cât vor exista oameni, va exista şi trădare. O regăsim în Biblie, în mitologie, istoriografii, în literatura cultă sau cea populară, îmbrăcând diferite forme, pornind de la adulter şi mergând până la trădarea naţională. Mulţi au căzut victime trădării şi mulţi au purtat stigmatul de trădător: de la Iuda şi Brutus la grecul Efialtes, de la generalul american Benedict Arnold la generalul sovietic Andrei Vlasov sau mareşalul francez Philippe Pétain.
Acuzaţia de trădare şi-a lărgit atât de mult sensul de-a lungul secolelor, încât a primit cele mai diverse interpretări. Trădători sunt catalogaţi şi fostul rege britanic Eduard al VIII-lea pentru întâlnirea sa cu Adolf Hitler, şi Constantin Stere, Alexandru Marghiloman, Petre P. Carp pentru colaborare cu autorităţile germane de ocupaţie, şi Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi sau Camil Petrescu pentru ode aduse regimului comunist, şi Ioan Mihai Pacepa pentru trădarea dictaturii ceauşiste. Rămâne şi azi controversat rolul jucat de Iuliu Maniu, colaborator al serviciilor secrete britanice, în actul de la 23 august 1944, prin care România a întors armele împotriva Germaniei naziste. Unii istorici consideră lovitura de stat împotriva mareşalului Antonescu o trădare a intereselor românilor.
Multe dintre actele de trădare au schimbat mersul istoriei şi soarta unor popoare. Lucrarea de faţă încearcă nu numai să treacă în revistă cele mai însemnate cazuri de trădare şi implicaţiile lor, ci să şi lanseze o platformă de dezbateri pornind de la întrebarea: oare cum ar fi arătat istoria fără trădări şi trădători?
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.