Ia-o! Cand ai ocazia sa citesti “Numele trandafirului” de Umberto Eco, n-o rata. Cartea asta e una din cele mai bine scrise lucrari pe care le vei intalni vreodata, de la un adevarat maestru. O capodopera.
Inainte de asta, trebuie sa stii si ceva despre cel care a scris-o, ceva care te va face sa-i intelegi valoarea. Umberto Eco, unul din cei mai mari filosofi, scriitori si semioticieni italieni ai secolului XX, e specializat in simbolistica medievala, adica cea a perioadei in care se desfasoara actiunea romanului. Aproape nimeni in afara sa nu putea face o opera care sa fie atat de realista, atat de tulburatoare, atat de interesanta si atat de “destept” scrisa.
Mai mult, “Numele trandafirului”, marea sa capodopera, e chiar romanul sau de debut, insa aparut la varsta deplinei maturitati, adica aproape 50 de ani.
Desi e un om al academiilor, Eco nu e deloc “scortos”, ba din contra, stilul sau de a scrie e frumos si plin de continut in fiecare fraza. De la inceput pana la sfarsit, cartea e plina de suspans genial construit si de o dezvaluire a lumii inchise a unei manastiri medievale care te va fascina.
Desi ar fi oarecum o degradare sa-i spunem asa, “Numele trandafirului” ar putea fi cel mai bun roman politist scris vreodata. La fel de bine insa ar putea fi si cel mai bun roman despre viata inchisa dintr-o astfel de manastire, surprinzand spaimele, patimile omenesti, foamea de putere sau chiar habotnicia criminala a unora, totul sub “umbrela” credintei in Dumnezeu.
E de vazut si ecranizarea acestei carti, in care joaca si marele Sean Connery. E mai spectaculoasa vizual, dar nu are farmecul operei scrise.
Misterul cartii si al unor morti
Cand William de Baskerville, un calugar catolic si un diplomat extrem de inteligent si abil, soseste alaturi de tanarul sau ajutor Adso din Melk intr-o mare manastire din nordul Italiei, intr-o misiune data de Imparatul Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana, incepe si o serie de morti extrem de suspecte in randurile clericilor de acolo.
Cei doi, lucrand intr-o atmosfera extrem de incarcata de tensiune si suspiciune, incearca in repetate randuri sa dezlege misterul acestor decese, dar si firele nevazute care-i leaga pe calugarii acestei manastiri. Modul in care o fac, indiciile pe care le urmeaza si mai ales intamplarile prin care trec te vor face sa-ti rozi unghiile.
Misterul e la fel de mare si in jurul unei carti care, din nu se stie ce motiv, pare a avea o putere neobisnuita in aceasta comunitate. De fapt, cartile in general, adica singurele surse de cunoastere din aceasta lumea cvasianalfabeta, in care oamenii Bisericii sunt printre singurii ce stiu sa citeasca, sunt instrumente extrem de puternice, care fac deseori diferenta dintre viata si moarte.
Misterul se risipeste abia la ultimele pagini, intr-un mod cu totul neobisnuit, care te va lasa deruland intamplarile cartii pentru a-ti clarifica unele raspunsuri, asa cum doar operele cu adevarat mari pot s-o faca.
Din pacate, orice descriere a “Numelui trandafirului” nu poate fi altfel decat saraca, singura cale sa o “cuprinzi” este sa o citesti.
Aceasta capodopera a literaturii universale poate fi gasita AICI, alaturi de celelalte opere ale lui Umberto Eco.
[…] scriitor, Editura Polirom a mai publicat, printre altele: „În căutarea limbii perfecte“, „Numele trandafirului“, „Pendulul lui Foucault“, „Cum se face o teză de licenţă“, „Kant şi […]