Marţi, 10 iunie 2014, de la ora 19.30, la galeria Rahmen, Bilder, Spiegel (Zimmermanngasse 8, 1090 Viena), va avea loc dezbaterea literară „Politică & poezie”. Va participa Ernest Wichner, scriitor şi traducător de origine română, alături de scriitori din Berlin şi Viena, prezentaţi publicului prin intermediul textelor citite.
Printre invitaţi se numără Ulf Stolterfoht, poet şi traducător, care va analiza în dialog cu Ernest Wichner, raza de acţiune politică a cuvântului scris şi a noii lirici. Julya Rabinovich, scriitor, pictor şi interpret, va prezenta noi texte apărute în Viena, bazate pe subiecte actuale, iar Eva Geber, autor, publicist cultural şi grafician, şi Ditha Brickwell, scriitor, vor discuta despre autoarea Louise Michel (1830 – 1905) şi semnele trecutului.
Dezbaterea literară „Politică & poezie” reprezintă o reflectare publică asupra dimensiunii politico-sociale a literaturii. Evenimentul va fi acompaniat de inserţiile muzicale ale artiştilor Uli Scherer (clape) şi Jon Sass (tubă), care vor interveni pe baza textelor prezentate de către scriitori.
Proiectul este organizat de Asociaţia Culturală Welt & Co în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Viena, cu sprijinul Societăţii Austriece pentru educaţie politică, al Uniunii Autorilor din Graz, al comisiei culturale din districtul Alsergrund şi al galeriei Rahmen, Bilder, Spiegel.
Institutul Cultural Român de la Viena
www.rkiwien.at
www.facebook.com/RKIWien.ICRViena
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.