Carti de Citit

Literatura Romana si Universala

  • Stiri Culturale
  • Concursuri
  • Reduceri si Promotii
  • Contact
Acasa » ▷ Carti aparute 2017 » Sfânta Fecioară Maria în tradiţia pioasă a creştinilor primelor veacuri – Autor Remus Rus
Sfânta Fecioară Maria în tradiţia pioasă a creştinilor primelor veacuri – Autor Remus Rus

Cititorul 25/08/2015 1 Comment

Sfânta Fecioară Maria în tradiţia pioasă a creştinilor primelor veacuri – Autor Remus Rus

În volumul de faţă, aparut in anul 2015, prezentăm cititorilor noştri o serie de texte apocrife, păstrate în tradiţia etiopiană, care ne vorbesc în special despre Sfânta Fecioară Maria, mai exact despre parinţii ei, Ioachim şi Ana, naşterea şi închinarea ei la Templu, vestirea îngerului Gavriil, naşterea lui Iisus şi încercările lui Irod de a-L ucide, fuga în Egipt, precedată de fuga în Liban, adormirea Sfintei Fecioare, iar, ca o încoronare, o parte dintre minunile pe care ea le-a săvârşit sau, mai degrabă, aşa cum ea însăşi subliniază adeseori, au fost săvârşite prin ea.

Sfânta Fecioară Maria în tradiţia pioasă a creştinilor primelor veacuri

Autor: Remus Rus

fecioara-maria

Intenţia noastră a fost determinată de faptul că învăţătura despre Sfânta Fecioara Maria ca Născătoare de Dumnezeu reprezintă temeinicia credinţei şi vieţii credincioşilor creştini. Căci ea este arhetipul uman al desăvârşirii noastre, fiind nu numai un model moral pentru oameni, ci şi concretizarea istorica a îndumnezeirii, cea dintâi făptură umană sfinţită nemijlocit de Mântuitorul Iisus Hristos, în care apare o viaţă unică, viaţa lui Iisus, viaţa veşnică a lui Dumnezeu în formă umană.

 

ISTORIA FECIOAREI MARIA, AŞA CUM A SPUS-O EA LUI TEOFIL, PATRIARHUL ALEXANDRIEI

 

Aici începe istoria felului în care Stăpâna noastră Maria i s-a arătat Arhiepiscopului Teofil şi cum a vorbit cu el şi l-a întărit după oboseala călătoriei. El a spus: O, părinţilor şi fraţilor mei, ascultaţi cele ce vă voi spune cu frică şi cu credinţă adevărată, cum Sfânta noastră stăpână, de două ori Fecioară, Maria, Născătoarea de Dumnezeu, mi s-a arătat mie.
Duminica care tocmai a trecut am sfârşit rugăciunile noastre de noapte, iar părinţii, care erau episcopi, au plecat la culcare. Iar eu m-am urcat pe platforma ridicată, unde se sălăşluieşte Sfânta noastră Stăpână, de două ori Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Am stat în picioare şi am ridicat mâinile şi am înălţat rugăciune fierbinte către Dumnezeu, zicând: „Ascultă-mă, o, Doamne şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Tu, Cel ce i-ai ascultat pe cei care s-au adunat la Niceea până când, în cele din urmă, au stabilit Legea (adică Crezul) lui Dumnezeu. Ascultă-mă, Tu, Cel ce l-ai ascultat pe Avva Atanasie148 Apostolul şi pe care l-ai ajutat în suferinţa sa. Sunt pregătit să-Ţi slujesc şi ştiu că Tu mă vei asculta întotdeauna şi că eşti mereu aproape de cei ce iubesc Numele Tău, o, Domnul şi Dumnezeul meu. Ai milă de mine şi nu mă îndepărta de la Tine, căci am luat jugul Tău din tinereţile mele până în această clipă. Te implor pe Tine să-mi arăţi cum ai venit în această lume şi cum Ţi-ai luat sălaş în această casă din sălbăticie. Şi ajută-mă să zidesc această casă în aşa fel încât să poată deveni o biserică mare în care oamenii să preamărească şi să slăvească sfântul Tău Nume. Căci ale Tale sunt puterea şi iertarea, iar Tu eşti Cel Bun, împreună cu Tatăl Tău şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.” 

 

Filed Under: ▷ Carti aparute 2017, ▷ Carti aparute 2018 Tagged With: Editura Meteor Press

About Cititorul

Cititorul

Trackbacks

  1. CONCURS: Sfânta Fecioară Maria în tradiţia pioasă a creştinilor primelor veacuri – Autor Remus Rus says:
    03/09/2015 at 10:09 am

    […] „Sfânta Fecioară Maria în tradiţia pioasă a creştinilor primelor veacuri”, publicata la Editura Meteor Press […]

    Log in to Reply

Leave a Reply Cancel reply

You must be logged in to post a comment.

Autori

  • ▷ Carti aparute 2017
  • ▷ Carti aparute 2018
  • ▷ Carti aparute 2019
  • ▷ Carti noi – aparute 2020
  • ▷ Carti noi – aparute 2021
  • ▷ Carti noi – aparute 2022
  • ▷ Carti noi – aparute 2024
  • ▷ Carti Noi – Aparute 2025
  • ▷ Carti noi – aparute 2023
  • Agatha Christie Carti
  • Alice Munro Carti
  • Amanda Quick Carti
  • Anne Holt Carti
  • Antoine de Saint-Exupery Carti
  • Arthur Hailey Carti
  • Carlos Ruiz Zafon Carti
  • Carti – Recenzii Diverse
  • Carti Dezvoltare Personala
  • Carti Politiste
  • Carti Spiritualitate
  • Cesar Millan Carti
  • Charles Dickens Carti
  • Concursuri
  • Dale Carnegie Carti
  • Dan Brown Carti
  • Dan Puric Carti
  • Daniel Goleman Carti
  • Dean Koontz Carti
  • E.L. James Carti
  • Eckhart Tolle Carti
  • Emil Cioran Carti
  • Francis Scott Fitzgerald Carti
  • Frank Herbert Carti
  • Gabriel Garcia Marquez Carti
  • George Orwell Carti
  • George R.R. Martin Carti
  • Georges Simenon Carti
  • Hakan Nesser Carti
  • Henry Miller Carti
  • Irina Binder Carti
  • J.D. Salinger Carti
  • J.R.R. Tolkien Carti
  • Jane Austen Carti
  • Jerome K. Jerome Carti
  • Jiddu Krishnamurti Carti
  • Jill Mansell Carti
  • Joel Dicker Carti
  • John Steinbeck Carti
  • Jude Deveraux Carti
  • Judith McNaught Carti
  • Katharine Mcmahon Carti
  • Lisa Marklund Carti
  • Lucian Boia Carti
  • Luis Garcia Jambrina Carti
  • Margaret Atwood Carti
  • Markus Zusak Carti
  • Mary Balogh Carti
  • Mihail Bulgakov Carti
  • Mihail Sebastian Carti
  • Milan Kundera Carti
  • Mircea Cartarescu Carti
  • Mircea Eliade Carti
  • Muzica
  • Napoleon Hill Carti
  • Neagu Djuvara Carti
  • Nicolae Steinhardt Carti
  • Nora Roberts Carti
  • Orhan Pamuk Carti
  • Orson Scott Card Carti
  • Osho Carti
  • Paolo Giordano Carti
  • Pascal Bruckner Carti
  • Paulo Coelho Carti
  • Radu Paraschivescu Carti
  • Reduceri si Promotii
  • Rhonda Byrne Carti
  • Sandra Brown Carti
  • Sigmund Freud Carti
  • Spencer Johnson Carti
  • Stiri Culturale
  • Sven Hassel Carti
  • Sylvia Day Carti
  • Umberto Eco Carti
  • Uncategorized
  • Veronica D. Niculescu Carti
  • Vladimir Nabokov Carti
  • W. Somerset Maugham Carti
  • William Golding Carti

Termeni

Adriana Babeti Cafeneaua Critica club A Cluj Compania Dan Puric Editura Adevarul Editura All Editura ALLFA Editura Cartea Romaneasca Editura Curtea Veche Editura Humanitas Editura Leda Editura Lira Editura Litera Editura Meteor Press Editura Miron Editura Nemira Editura Pandora M Editura Polirom Editura Rao Editura Trei eseuri hercule poirot lectura publica Libraria Bastilia Libraria Humanitas libris literatura erotica nobel nottara promotii adevarul roman autobiografic roman de dragoste roman de fictiune roman de groaza roman de moravuri roman erotic roman fantasy roman horror roman istoric roman politist roman psihologic roman science fiction roman sf roman umoristic

*
Carti Qigong – Yoga Daoista pentru cultivarea trupului si spiritului
Qigong Pentru Începători Și Avansați
*