Trenul copiilor, Viola Ardone

Se spune că uneori trebuie să renunţăm la tot chiar şi la dragostea de mamă pentru a ne împlini destinul. Niciun roman nu spune această poveste cu o mai mare candoare.

Trenul copiilor, Viola Ardone, Einaudi, 2020
Colecţia “Narativa italiana contemporanea”
Tradusa în 25 de limbi
Premiată cu premiul popular al cititorilor “Amo Questo Libro”, aflat la a doua sa ediţie
Traducere în lb româna: Mihaela Adina Eros

„Ne-am îndrăgostit literalmente de acest roman emoţionant. O poveste plină de tandreţe, ironie şi umanitate.”
Juan Milà, Harper Collins

„Originală şi emoţionantă, de o mare calitate literară. O carte pe care toată lumea ar trebui s-o citească.”
Anne Michel, Editura Albin Michel

Amerigo se plimbă pe străzile din Napoli în spatele mamei sale, Antonietta, o femeie tăcută, urmărind pantofii oamenilor. Este jocul său preferat: pantof curat, punct câştigat, pantof murdar, punct pierdut. Pantofii lui îl fac să meargă puţin strâmb pentru că sunt de mâna a doua şi niciodată numărul potrivit. Nu mai are demult timp tată, acesta fiind plecat în America pentru a face avere.
Are însă mulţi prieteni. Toată lumea îl cunoaşte şi îl numeşte Nobèl, pentru că vorbeşte despre câte în lună şi-n stele, şi cunoaşte o mulţime de lucruri, de vreme ce ascultă cu răbdare poveştile altora. Totuşi, într-o zi, Amerigo trebuie să părăsească locurile natale şi pe mama sa.
Este anul 1946 şi, la fel ca mii de alţi copii din Sud, urcă într-unul dintre trenurile care traversează întreaga peninsulă pentru a petrece un an la o familie din Nord.
La început derutat şi nostalgic, apoi din ce în ce mai curios, în Modena Amerigo, devine ataşat de noua sa familie. Cu ajutorul tatălui său adoptiv din Nord îşi descoperă vocaţia pentru muzică. Tocmai acest lucru, la întoarcerea lui la Napoli, va marca dureroasa despărţire de mama Antonietta, care nu-l mai poate înţelege. Deşi se reîntoarce în Napoli, Amerigo nu-şi mai găseşte locul nici pe străzile sărace şi murdare ale oraşului, nici în braţele austere ale mamei, şi decide să-şi urmeze chemarea. Timp de cincizeci de ani el nu încearcă să repare această ruptură.
Va reveni acasă în 1995, pentru a participa la înmormântarea mamei sale, pentru a se împăca până la urmă cu un trecut pe care încercase să-l uite şi cu întrebările la care aşteptase mereu un răspuns. Dar mai ales pentru a găsi puterea de a ierta, de a-şi accepta decizia care i-a schimbat viaţa şi de a privi senin către viitor.

Viola Ardone s-a născut în Napoli în 1974. Este licenţiată în literatură şi predă latina şi italiana la un liceu din Napoli. Alte romane semnate de ea: La ricetta del cuore in subbuglio (2013) şi Una rivoluzione sentimentale (2016).

Un roman pasionant, scris excelent. Povestea unui copil care după război se luptă să supravieţuiască şi să îşi găsească un drum în viaţă.