Carte aparuta in 2017 la Editura Meteor Press, in traducerea lui Mihai Dan Pavelescu.
În anul 1853, Războiul Crimeii a început cu o intensitate mai degrabă romantică. Faptele de o bravură uimitoare, multe dintre ele săvârşite de medici, femei şi copii, au fost la ordinea zilei. La fel au fost însă şi cruzimea, şi brutalitatea. În scurt timp, războiul s-a transformat într-o competiţie a uciderilor de la distanţă, impersonală, care a semănat, cu mult înainte, cu războiul de tranşee din prima conflagraţie mondială. În cele din urmă, a devenit o vitrină pentru generali incompetenţi şi erori birocratice.
Cartea lui Robert Edgerton zugrăveşte tabloul viu al războiului, de la triumfuri la tragedii, nefiind însă o simplă cronologie a bătăliilor, ci dimpotrivă, o imersiune narativă în împrejurările care au dus la campania militară probabil cel mai tragic eşuată, de ambele părţi, din istoria europeană modernă. Comparând experienţele acestea cu cele ale soldaţilor nordişti şi sudişti în mult mai bine documentatul Război de Secesiune american, Edgerton contribuie cu o perspectivă nouă asupra modului în care soldaţii de la jumătatea secolului al XIX-lea au perceput războiul, moartea şi gloria.
“Sclavele blonde cu ochi albaştri erau foarte căutate, multe dintre ele fiind capturate de călăreţii tătari din Crimeea, care efectuau incursiuni regulate în Ucraina şi Caucaz. Descendenţi ai călăreţilor mongoli care incendiaseră şi jefuiseră Moscova în 1382 şi 1571, tătarii aceştia reveneau uneori cu câte 20.000 de prizonieri. Mii de ruşi captivi şi-au petrecut viaţa legaţi cu lanţuri de vâslele galerelor turceşti, iar rusoaicele au devenit servitoare în gospodării sau, dacă erau îndeajuns de frumoase, concubine.
Concubinele care-i năşteau băieţi sultanului puteau câştiga o considerabilă influenţă, deşi puteau suferi şi pierderi teribile dacă fiii lor se implicau într-o luptă pentru succesiune şi eşuau. Eunucii cărora li se tăiaseră limbile şi li se perforaseră timpanele pentru a garanta confidenţialitatea îi strangulau pe cei învinşi cu un şnur de mătase.
Dragostea sultanului Suleiman Magnificul pentru una dintre sclavele rusoaice a semănat discordie şi o imoralitate ce au erodat lent puterea imperiului. O prizonieră gruzină, roşcată şi cu ochii albaştri, l-a vrăjit într-atât pe sultan, încât atunci când i-a născut un fiu la nouă luni după prima lor întâlnire de amor, Suleiman nu numai că s-a însurat cu ea, ci i-a uluit pe toţi râmânându-i complet fidel pentru tot restul vieţii. Gruzina a continuat să râvnească însă puterea pentru ea şi pentru fiul ei, Selim. După intrigi care l-ar fi ruşinat chiar şi pe Machiavelli, a reuşit să-l aducă pe Selim la tron, însă tot ce a lăsat în urma ei, rivali strangulaţi şi promisiuni încălcate, a corupt în aşa măsură viaţa de palat, încât imperiul nu avea să mai fie niciodată la fel.” (pag. 46)
[…] „Pe front în Războiul Crimeii”, Robert B. Edgerton […]